• Dragă cititorule,

    Pentru a putea participa activ la discuțiile de pe forum sau crea propriile subiecte, trebuie să deții un cont în joc. Înregistrează-te aici!

Salut tuturor! Mă prezint!

DeletedUser

Guest
Salut tuturor!

Inaugurez această secţiune prezentându-mă. Straniu că încă nimeni nu a făcut-o. E cau urât cred eu să începi să scrii undeva fără să te prezinţi, mai ales că există secţiunea specială.
Mă numesc Lilia, am 21 de ani şi sunt din Republica Moldova, deşi mă aflu de ani buni în Italia. Am jucat o vreme FoE versiunea italiană şi cea română, dar mai puţin timp. Apoi am abandonat jocul din diverse motive. Am dat de Elvenar dintr-o reclamă şi am decis să încerc, pentru că mă simţeam atrasă, mai ales că e vorba de InnoGames. Deja de câteva zile am început pe versiunea italiană, dar azi am dat peste voi şi cred că mă voi muta aici ca să mai pot vorbi limba română mai des. Voi fi un elf, ca în cealată parte. Mă bucur că am dat de voi!

Bun găsit tuturor!

Deianira
 

DeletedUser11

Guest
Bine-ai venit, Lilia ! Acum că ai inaugurat tu această secțiune, o să mă alătur și eu cu un topic :D.
 

DeletedUser18

Guest
Bun Venit in mica familie Elvenar !!
Si se pare ca avem doua fete prezente pe aici.
 

DeletedUser

Guest
Eu uitam de tine Lilia :)

Bun venit pe elvenar! (cam cu întârziere acest mesaj) :)
 

DeletedUser

Guest
Salutare,
Alexandru, tot Republica Moldova, locuiesc în PT de câțiva ani.

Bine am dat de voi.
 
Sus