Mă simt vinovat că prea mult am tăcut,
că din piatră nu sunt (nici măcar nu-s din lut),
că brazii mi-i tai şi stejari-mi dobor,
că rane îmi fac deşi tare mă dor.
Mă simt vinovat fiindcă graiu-mi stâlcesc
şi apa mi-o vând şi-n streini mă cerşesc,
că ce-a fost ieri al meu azi e doar un durut
că… of, ce am fost şi ce am avut…
Şi ranele-mi dor
şi obida mi-e grea
şi chiar de-o să mor
asta e palma mea !
Nu-i soarta de vină că în jur e viran,
că dat-am pe şperţ şi-am ajuns un golan
huiduit de mai toţi ce sărit-au că hunii
pe aurul meu,rămânându-mi … tăciunii.
Nu-i soarta de vină c-am uitat unde-s bunii,
că în loc de cruce crescut-au ciulinii,
că fruntea plecat-am la fals dumnezeu
uitându-l demult şi nedrept pe al meu.
Şi ranele-mi dor
şi obida mi-e grea
şi chiar de-o să mor
asta e palma mea !
Eu sunt vinovat de pustiul din poartă,
de copii-mi ce au moştenire deşartă,
de lacrima unui fiu ce n-are trecut
şi în viitor va avea … ce-a avut…
Nu-i soarta de vină de mă-neac-un oftat !
Avut-am prea mult şi prea mult eu am dat !
Avut-am onoare şi-am ajuns de pripas !
Fusesem ce-am fost şi-am ajuns ce-am rămas!
Şi ranele-mi dor
şi obida mi-e grea
şi chiar de-o să mor
asta e palma mea !
Ce patimă poate s-arunce în noi
cu-atâta desfrâu de negru noroi ?
Ce haină îmbrăcat-am în zorii de-apoi
când trista ispită muşcat-a din noi ?
Ce iureş născut-a crima de-o zi
când nu mai ştiam ce am fost nici ce-om fi,
când glonțu-a ucis ce încă speram,
călăii jerfind şi zâmbet şi neam ?
Şi ranele-mi dor
şi obida mi-e grea
şi chiar de-o să mor
asta e palma mea !
Greşeli nepermise tot facem prin veac,
cădem tot mereu şi în puţ şi în lac.
Nevolnici rămânem, mereu mămăligi
prea moi că să facem mai mult de un … plici!
Prea stăm aşteptând ca para să cadă
în guri mult prea multe căscate degeaba,
cu mâinile-n sân oftând că ne doare
în ştiu eu ce cot ( şi ăla prea mare ).
Şi ranele-mi dor
şi obida mi-e grea
şi chiar de-o să mor
asta e palma mea !
Nu caut o scuză la tot ce a fost
nici nu ştiu să fie, să aibe vre-un rost.
Rămâne doar totuşi întrebarea divină
de mâine… ce viața-o să vină ?
Cum pot să repar tot ce ieri am făcut ?
Cum pot să înalț biet suflet cazut ?
Cum pot să-I cobor privirea spre noi ?
Cum poate să spele atâtea nevoi ?
Şi ranele-mi dor
şi obida mi-e grea
şi chiar de-o să mor
asta e palma mea !
Neferic şi tern gândul mă duce
spre drumul cel drept ori spre-o nouă răscruce
spre calea ce-o caut, spre mâinele mut
fără să–mi pese de sufletu-mi slut.
Tot ce trebuie să faceți este să compuneți o poezie, să scrieți o mică odă, să faceți un desen, un obiect, etc, care să aibă ca temă Ziua națională a României în Elvenar. Limita e doar imaginația voastră.
